Revista Champions revine cu un amplu material despre marele antrenor român de etnie maghiară, un fel de Loţi Boloni avant la lettre, dar întrebarea din titlu, retorică, în aparenţă, este puţin exagerată. Mai degrabă, foarte puţini au auzit în Europa de Ştefan Kovacs, al cărui nume original este, desigur, Kovacs. Acest material a mai fost publicat pe alte site-uri anul trecut, atunci când publicaţia Four Four Two avusese, prima, ideea de a lansa o
întrebare oarecum dureroasă pentru noi, românii: “Cine este misteriosul domn Kovacs, care a câştigat două CCE, exact cât are şi Sir Alex?” Evident, sperăm că discuţiile de pe forum nu se vor reduce doar la spelling-ul numelui marelui antrenor. Kovacs pentru români, Kovacs pentru maghiari, persoana a fost aceeaşi. Chiar el spunea că sunt “român după mamă, ungur după tată, evreu dupa bunici şi puţin sârb după străbunici”. Ei bine, întrebarea este chiar mai directă, prin prisma finalei Ligii Campionilor. “Cine este cel care a câştigat două Cupe ale Campionilor, adică exact cât Van Gaal şi Mourinho la un loc?”
Covaci pentru români, Kovacs pentru unguri, Kovax pentru francezi
Exact aşa, Kovax, îi pronunţa numele Betrand Lacombe, un cunoscător al fotbalului românesc, chiar jucătorul care i-a eliminat pe Dinamo din Cupa UEFA, pe vremea când evolua la Bordeaux. Domnul Lacombe auzise de Covaci, îl întâlnise personal, dar nu ştia nici că era de limbă maghiară, nici că era de religie mozaică. Nepracticant, desigur, dar multe dintre rudele sale au fost deportate de ocupanţii unguri ai Ardealului de nord-vest la Auschwitz, însuşi marele regizor american Steven Spielberg venind personal la Cluj pentru a realiza un interviu cu misteriosul domn Kovacs. Mulţi spun că a fost mason, ceea ce este cert este că mult mai cunoscut a fost fratele său, Nicolae Kovacs, fotbalistul celebrei Ripensia, acesta participând, în calitate de internaţional român, la Mondialele interbelice, dar evoluând şi pentru Ungaria, iar presa sportivă interbelică îl denumise Kovacs I. Şi totuşi, Stefan Kovacs II a câştigat două Cupe ale Campionilor, adica exact cât Celebrul Mourinho si carismaticul Van Gaal la un loc. Deci, cine este cel care a creat marele Ajax şi fotbalul total dar, în acelasi timp, a pus bazele distrugerii acelei minunate maşini de fotbal?
Câtiva ani mai devreme
Atunci când Stefan Kovacs a decedat în urmă cu 15 ani, eroul acestor rânduri locuia într-o casă modestă din oraşul Cluj, undeva în centrul Transilvaniei. Fotbalul nu l-a îmbogăţit si cu atât mai puţin l-a făcut celebru. A condus Ajaxul lui Cruyff în anii ‘70, peste o mie de persoane au ţinut să-l conducă pe ultimul său drum, dar un exit poll recent comandat de un institut românesc de sondare a opiniei publice îl plasa abia pe locul al patrulea în preferinţele românilor în ceea ce privea clasamentul celor mai buni antrenori din istoria fotbalului românesc. Pe primele trei locuri ale podiumului erau, mai mult sau mai puţin logic, Mircea Lucescu, Anghel Iordanescu şi Laszlo Boloni. Loţi, adică.
Lucescu îl aprecia foarte mult
Mircea Lucescu, antrenorul lui Şahtior Doneţk, grupare cu care a câstigat ultima ediţie a Cupei UEFA, nu are niciun fel de îndoieli în ceea ce priveste calităţile de manager ale lui Ştefan Kovacs. “Nea Pişti a fost un tehnician şi un om deosebit, unul dintre cei mai mari antrenori care au existat vreodată. Asta, din câte stiu eu, nu i-am întâlnit chiar pe toţi, zâmbeşte Il Luce. “Îmi aduc aminte de extraordinara echipă a Ajax-ului, generaţia de aur cu Johann Cruyff starul de netăgăduit. Pişti era şi un om jovial şi boem, mereu pus pe glume, care ştia să te facă să înveţi în fiecare zi câte ceva nou. Aveai ce învăţa de la el, iar generaţia de antrenori care s-a ridicat în acei ani îi datorează multe. Din păcate, puştii de astăzi nici nu au auzit de el”, mai spune nea Mircea.
CFR CLUJ şi Charleroi
După ce a evoluat la CFR Ferar Cluj, a plecat în Belgia, la Charleroi, după care a revenit în România. La fel ca şi fratele său, deşi unguri de naţionalitate, au iubit mai mult România. Totuşi, ca antrenor, doar Ştefan (Pişti) a avut succes, mai întâi cu Steaua Bucuresti şi, abia apoi, ca antrenor al lui Ajax sau al naţionalei Franţei lui Michel Platini. Numirea sa ca antrenor la Ajax, în 1971, atunci când i-a succedat celebrului Rinus Michels, a fost considerată o mare surpriză, presa batavă tratându-l chiar cu ostilitate pe acest “ilustru necunoscut venit dintr-o ţară din care doar numele de Dracula spune câte ceva”. Gurile rele spun că, de fapt,lăncierii traversau o perioada de criză financiară, singurul motiv pentru care el a fost cel ales dintr-o listă care cuprindea 15 nume fiind acela că era cel mai ieftin!
Antrenor, nu frizer!
După cum se ştie, acei ani erau anii hippie, iar Olanda, o ţară libertină prin excelenţă, nu putea face excepţie. Evident, aproape toţi membrii lotului purtau părul lung. În fine atât cât putea fi de lung, deoarece durul Michels, un gentleman de modă veche îi avertizase că oamenii care nu se tund, vor sta în tribună. Drept pentru care, noul antrenor, care, culmea!, venea dintr-o ţară comunistă, a fost privit cu mare circumspecţie.
“Mister, ce părere aveţi despre coama mea?”, l-ar fi întrebat unul dintre jucători.”Eu am fost angajat aici ca antrenor, nu ca frizer. Dacă soţia ta te place aşa, mie mi se pare ok. Poţi să te tunzi zero sau să ţi-l pui pe bigudiuri. Eu te judec după numărul golurilor înscrise”, a venit răspunsul lui Kovacs. După începerea primului antrenament, Cruyff i-a aruncat un balon la înălţimea genunchiului. Românul a pus stop pe coapsă, pe urmă a pus balonul jos şi l-a pasat înapoi la firul ierbii. Membrii lotului au rămas înmărmuriţi, pe urmă au zâmbit. Nea Pişti trecuse testul.
Personalitate greu de ghicit
Ca om nu era simplu de definit. “Kovacs a fost un bun atrenor”, spune mijlocasul Gerrie Muhren, într-un interviu acordat lui David Winner pentru Brilliant Orange, “dar era prea îngăduitor. Michels era mai profesionist. În primul an al mandatului Kovacs am jucat mult mai bine deoarece eram un grup de jucători de valoare cărora antrenorul român le-a acordat mult mai multă libertate pe teren. Dar, odată dispărută disciplina strictă impusă de Michels, s-a dus totul pe apa sâmbetei. Consider că acea echipă ar fi putut continua mulţi ani după aceea, dacă noi, membrii lotului, rămâneam uniţi. Pe scurt, unii au înţeles greşit libertatea pe care ne-a dăruit-o Mister Kovacs”.
Nu era “too nice”
Atacantul Johnny Rep nu este deloc de acord cu fostul său coechipier. “Prea de treabă? Nu-i adevărat! În primul rând, crescuserăm cu disciplina de fier impusă de Rinus Michels. Pe urmă, totul este ca în orice teorie economică de bun simţ, materie la care noi, olandezii, suntem superbuni. Duritatea este bună la început, atunci când trebuie să construieşti ceva, dar numai cu un anumit grad de libertate vei face ca grupul să se exprime natural, să crească până la nivelul următor şi chiar să înflorească. Aşa se întâmplă cu orice S.R.L. Exact aşa a fost la Liverpool, atunci când durul Bill Shankly a fost înlocuit de jovialul şi bonomul Bob Paisley”, Rep dixit.
Pişti face primele schimbari
Cu siguranţă, sezonul 1971-1972 este considerat anul de vârf al Ajaxului, Kovacs îl titularizeaza pe Hors Blankenburg în locul greoiului iugoslav Velibor Vasovic, le cere lui Wim Suurbier şi lui Ruud Krol să joace mult mai avansat, în spatele lor o linie formată din Johan Neeskens, Arie Haan şi Muhren în stare să acopere şi să dubleze. Vasovic în persoană admite că românul a făcut schimbari, dar acestea au fost minimale şi, la urma urmei, perfect normale.
“Cei care spun că fotbalul total a început cu Kovacs se înşeală amarnic”, a declarat sârbul în 2002, la câţiva ani după decesul fostului său antrenor din perioada Ajax. “Omul s-a aşezat la masa pusă de alţii, a mâncat ceea ce era acolo şi a comandat aceleaşi chestii”.
Ideea de “total football”
Fostul antrenor al lui Ajax, Rinus Michels, a respins întotdeauna formularea aceasta pe care el, unul, o considera nefericită. “Fotbalul este sport, nu război”, spunea el adesea. Dar, Ştefan Kovacs a agreat termenul şi chiar aşa şi-a şi intitulat cartea aubiografică. Per ansamblu, prezenţa lui Pişti Covaci pe banca Ajaxului a însemnat două Cupe ale Campionilor, două Supercupe ale Europei, o Cupă Intercontinentală, două campionate batave şi două cupe naţionale. Totuşi, el s-a aflat la un pas de demitere în 1972, după ce “lăncierii” obţinuseră un 0-0 extrem de preţios la Lisabona, rezultat care însemna şi calificarea în finala Cupei Campionilor! La revenirea din Portugalia, şefii lui Ajax l-au convocat pe antrenor cu intenţia clară de a-l demite sau de a obţine o despărţire pe cale amiabilă. Motivele sunt neclare chiar şi acum, după ce au trecut mai bine de 35 de ani de la acele evenimente.
Inexplicabil este ceva ce nu poate explicat
Privind retrospectiv, intenţiile conducătorilor clubului sunt absurde de-a binelea. În acel moment, Ajax era în finala de la Belgrad, avea cinci puncte avans în campionat, îi uciseseră pe rivalii de la Feyenoord cu un 5-1 sec administrat chiar la Rotterdam şi erau calificaţi în finala Cupei Olandei. Presa, în schimb, criticase dur jocul lipsit de strălucire din partida tur cu lusitanii, un 1-0 smuls cu forcepsul şi un joc lipsit de imaginaţie. “Acesta nu este Ajax! Trimiteţi-l acasă pe aventurierul acela din Transilvania”. În afară de asta, secundul Han Grijzenhout şi medicul lotului, John Rolink, se reclamaseră conducerii lipsa de disciplină, accesele bahice şi aventurile amoroase ale mai multor jucători, mulţi dintre ei însuraţi. “Domnul Kovacs este prea moale, nu se poate impune în faţa unor personalităţi cum sunt acelea ale lui Cruyff sau Neeskens”, susţineau cei doi.
Sustinut de echipa
Deşi anunţaseră demiterea managerului, bossii au fost nevoiţi să dea înapoi în faţa rebeliunii membrilor de vază ai echipei, în frunte cu marele Cruyff, deşa considerat succesorul lui Pele. “Rezultatele arată că domnul Kovacs este un bun antrenor. Cu el la timonă putem câştiga totul. De ce ne-am băga singuri beţe în roate acum când suntem atât de aproape?”, le-a aruncat viitorul antrenor al lui Hagi la Barcelona. Şi, având în vedere victoria din finală, un 2-0 sec contra celor de la Inter, ambele goluri marcate, desigur, de Cruyff, este clar că maniera sa blândă şi împăciuitoare era agreată de echipă. Dar, felul în care olandezii au câştigat acea Cupă a Campionilor i-a entuziasmat pe cei de la The Times. “Iată că apărarea beton inventată de magul Herrera poate fi depăşită, iar prin manevrele inteligente ale aripilor echipei putem spune că seara aceasta i se datorează inspiraţiei antrenorului român. Şi datorită lui, nu neapărat în primul rând datorită lui, Ajax este astăzi cea mai bună echipă de club din lume”.
În ciuda lui Vasovic
Deşi iugoslavul Vasovic a rămas un critic ferm al lui Kovacs, Ajaxul câştigă a treia Cupă a Campionilor consecutiv, fapt nemaintâlnit de la cele cinci consecutive ale marelui Real Madrid! Şi încă de ce manieră! În sferturi, îi calcă în picioare pe Bayern, un 4-0 care înmărmureşte Europa, după care îi elimină pe cei de la Real, dar culmea este că întregul stadion Santiago Bernabeu se ridică în picioare şi aplaudă maşina de fotbal care este Ajax. Nu mai existase o asemnea echipă de la Realul lui Puskas şi Di Stefano! Pe urmă, un 1-0 “italienesc” chiar împotriva unei formaţii peninsulare, Bătrâna Doamnă din il calcio, Juventus Torino. Scorul ar putea face să se creadă că meciul a fost echilibrat dar, de fapt, italienii nici nu au mişcat pe Maracana belgrădeană, într-atât de sufocant a fost pressingul lui Ajax. Era apogeul lui Ajax, al lui Cruyff dar şi al lui Pişti Kovacs.
Prietenia cu Cruyff
Mulţi spun că între cei doi ar fi existat o relaţie specială, dar lucrurile nu au fost chiar aşa. După ce l-a numit căpitan în al doilea sezon al său la Ajax, vedeta olandeză i-a fost mereu recunoscător antrenorului său, ţinându-i partea în faţa coechipierilor, dar nemaibăgându-se în deciziile conducerii clubului, aşa cum făcuse în primul an al mandatului său la Amsterdam. Johnny Rep spune că “românul nu a avut tupeul să mă titularizeze în locul lui Sjaak Swart; asta, până în momentul în care Cruyff i-a cerut acest lucru”. Pe de altă parte, să convenim că întotdeauna un antrenor se consultă cu liderii influenţi ai grupului. Nu este nimic rău în asta, nu noi am inventat expresia de “antrenorul din teren” sau “patronul”, cum îl numesc francezii pe cel care decide în teren.
Relaţie asimetrică
După ce Ajax a câştigat absolut tot ceea ce se putea câştiga era, probabil, normal ca echipa să cunoască o perioadă de regres. Marelui Cruyff îi susura sirena Barcelonei la urechi şi nu prea mai avea chef să joace. De altfel, se spune că la un antrenament i s-ar fi plâns lui Kovacs că îl doare genunchiul. Românul a luat o monedă de 100 de guldeni şi l-a frecat pe olandez în jurul zonei dureroase. “Deja mă simt mai bine, maestre”, a zâmbit cel pe care mulţi îl consideră cel mai bun jucător european al secolului trecut. Oricum, după al doilea succes al său ca antrenor, domnul Kovacs părăseşte Amsterdamul cu aceeaşi discreţie cu care venise şi preia naţionala Franţei, acolo unde îl promovează pe un anume… Michel Platini. După plecarea sa, marele Ajax se dezintegrează. Noul antrenor, George Knobel, îi pune pe jucători să-şi aleagă noul căpitan, iar cel ales este Piet Keizer. Enervat, Cruyff dezertează şi pleacă să joace acolo unde va găsi o a doua casă. La Barcelona, adică. Rezultatele nu mai vin, Knobel este demis, iar acesta îi acuză pe membrii lotului că sunt alcoolici şi afemeiaţi. Probabil, libertatea dată de Kovacs a mers prea departe. “Eu le-am dat liber pe teren, e o maşinărie care merge unsă şi da, sunt adeptul unei vieţi fără constrângeri. Dar, să mă acuzaţi pe mine pentru că s-au apucat să bea în neştire sau să frecventeze bordeluri e, deja, cam prea mult”, s-a apărat fostul lor antrenor.
Covaci se întoarce acasă
Din păcate, nu are succes cu Franţa şi este înlocuit cu un antrenor, s-o spunem sincer, remarcabil: Michel Hidalgo. Chemat de ţara de origine, Kovacs revine şi preia naţionala României. A fost probabil, una dintre cele mai ghinioniste generaţii, jucători ca Puiu Iordănescu, Marcel Răducanu sau Ilie Balaci, ca să dăm câteva nume, vor rata în mod inexplicabil o calificare pe care o aveau la îndemână. Analele fotbalului românesc spun că pe bancă era Valentin Stănescu, “Zimbrul” din Giuleşti, revista Champions susţine că bossul era Kovacs. Oricum, dacă citeşte aceste rânduri şi nea Puiu, îi adresăm şi noi marea întrebare: “Mai ţii minte, nea Puiu, ratarea cu Ungaria?” Sameş a trimis o ghiulea, portarul Katzirs scapă mingea în faţă, iar Puiu, cu toată poarta goală în faţă, trimite peste! După ani, Nylasi, unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti unguri ai vremii, rememora, cu ocazia partidei dintre naţionala pregătită de Boloni şi Ungaria, în 2000. “Nu vreau să supăr pe nimeni, Puiu Iordănescu sau Marcel Răducanu erau mai valoroşi decât Hagi sau Adrian Ilie. Nici acum nu-mi explic cum a ratat România o calificare care îi era la îndemână!” Oricum, acea ratare îi este fatală lui Kovacs, mulţi îl acuză (nişte neica-nimeni, desigur) că este ungur şi că a dat meciul Ungariei! După ce aceiaşi trepăduşi, văzând grupa de calificare, îl pensionaseră forţat pe marele Boloni, suspectându-l că nu-şi va apăra corect şansele în faţa Ungariei! Bătrânul pleacă supărat şi se retrage din fotbal. Oricum, după el vine Mircea Lucescu, iar prima măsură pe care o ia a fost rechemarea lui Loţi Boloni la lot.
Final previzibil
Se întoarce în fotbal câţiva ani mai târziu, la AS Monaco, dar avea probleme cu inima, astfel încât se retrage doar un an mai târziu şi este înlocuit cu… Arsene Wenger. Se întoarce acasă, la Cluj, unde va muri doar câţiva ani mai târziu. În ultimele zile de viaţă, internat fiind la clinica de cardiologie, stătea afară, înconjurat de sute de oameni: pacienţi, medici, asistente, gură-cască etc. “Sssttt!!! D-l Kovacs ne delectează cu amintirile sale fotbalistice”, spuneau cei care erau deranjaţi de întrebările curioşilor care întrebau ce se petrece. Şi totuşi, la moartea sa s-a născut întrebarea: “Cine a fost, de fapt, misteriosul domn Kovacs? Cum se face că nimeni nu-şi aduce aminte de el? A stat la masă cu şefi de stat, a fost decorat de Regina Beatrix a Olandei şi totuşi… chiar nimeni nu îl ţine minte?” Abia după meciul Inter – Bayern fie Mourinho, fie Van Gaal îl va egala pe acest ilustru necunoscut pentru aproape întreaga Europă Occidentală.
Ultimul său interviu
Pişti Kovacs: “Am jucat acasă, la Timişoara , apoi m-am dus în Belgia să joc şi să urmez facultatea. Voiam să devin inginer textilist. Era o meserie frumoasă, curată, bănoasă. Inginerii de la I.L.S.A.Timisoara erau…cineva! În Belgia am învăţat franceza şi am făcut un an de pregătire. Dar au venit nemţii, a început razboiul. Jucam la Charleroi. Din 1942 până în 47 nu am jucat organizat, intens, în campionat. Am pierdut cei mai frumoşi şi mai hotăritori ani: de la 22 la 27 de ani. Poate tocmai de asta la 28 de ani am dat examen de antrenor , deşi lucram la Primarie, la Cluj. De la Timişoara am venit la Cluj unde am trăit nişte ani de neuitat şi am lucrat la Primărie alţi 20! De ce? Toată lumea priveşte amintirea acelor ani şi dinainte ca pe o obsedantă dragoste. Eram ca fraţii. Echipa avea o tradiţie, o istorie, era o stare de spirit a acelor vremi. Entuziasmul, dăruirea, sinceritatea erau mai presus de orice. Voinescu, auzindu-ne cât suflet punem când cântăm , după meciuri zicea că de asta îi şi învingeam mereu la CLuj. Ei nu cântau. Muzica ne unea, ne făcea mai puternici, mai tineri. Noi n-am avut atunci obiective mari, ci suflete mari. Mai târziu i-am învăţat să cânte şi pe cei de la Ajax”
Florin Halagian: “Da, este adevărat. Ştefan Kovacs a creat Ajaxul cel mare, dar tot el, prin jovialitatea şi bonomia sa a pus bazele distrugerii sale. Fotbaliştii şi-au luat-o în cap şi asta a fost”.
Carte de vizită:
Data naşterii: 2.10.1920
Locul naşterii: Timişoara, România
Cariera jucătorului Stefan Kovacs: atacant la CFR Ferar Cluj, Charleroi (Belgia) şi “U” Cluj
A antrenat: “U” Cluj, Steaua, Ajax, naţionalele Franţei şi României, Panathinaikos şi AS Monaco
Nr. de trofee câştigate: 13
- un campionat cu Steaua în 1968
- trei Cupe ale României cu Steaua în 1967, 1969 şi 1970
- două Cupe ale Campionilor Europeni cu Ajax în 1971 şi 1972
- o Cupa Intercontinentală cu Ajax în 1972
- două Supercupe ale Europei (1972, 1973)
- două campionate în Olanda cu Ajax (1972 şi 1973)
- o Cupă a Greciei cu Panathinaikos în 1982
Decedat şi înmormântat la Cluj pe data de 12 mai 1995
În ziua care a urmat decesului său, UEFA şi FIFA au trimis telegrame de condoleanţe FRF în care îl salutau pentru ultima oară pe “un om deosebit care a făcut multe pentru fotbalul românesc şi internaţional”.
@Adrian Diamescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu